Spovedania este cea mai ușoară cale spre Hristos

Foarte multă lume consideră mărturisirea păcatelor în fața unui preot este nepotrivită deoarece, spun ei, poți fi într-o conexiune cu Dumnezeu oriunde, chiar și la tine acasă, în cămăruța ta. Spovedania este o Taină care trebuie înțeleasă cum se cuvine, este extrem de importantă, este o lecție de iubire și de smerenie.

Atunci când mergi să te spovedești, preotul căruia tu îi încredințezi păcatele este un om ca și tine, tu îți recunoști păcatul în fața altui om. Îți asumi greșelile, îți pare rău că ai greșit și devii smerit. Cand poți spune secretele sufletului tău dai dovadă de iubire și smerenie.

Să te duci la biserică și să te spovedești este un prim pas pentru a plăti mai ușor pentru greșelile (păcatele) tale. Înseamnă că te căiești, că îți recunoști greșelile și ceri ajutorul divinității să nu mai păcătuiești, să plece ispitele de la tine, să nu mai fii singur pe drumul de întoarcere spre casă. În plus, cu puterea pe care o are de la divinitate, preotul poate îndepărta entitățile negative adunate pe tine, programele malefice întipărite în mintea ta.

Motivul principal pentru care oamenii nu se spovedesc este că nu își dau seama cât de mult le poate schimba viața o spovedanie sinceră. Cu toții suntem oameni slabi, numai Dumnezeu e adevărata noastră putere, iar vrăjmașul, care de ani de zile te îndeamnă la păcate fără rușine, nu îți dă așa de ușor liber la spovedanie. Că doar prin spovedanie i se năruiește toată „munca”.

Tocmai când te hotărăști să te spovedești, îți dă înmiit toată rușinea pe care ți-a luat-o atunci când ai făcut păcatele, îți dă disperări, depresii, gânduri că nu te va mai ierta niciodată Dumnezeu pentru ce ai făcut. Atunci ai nevoie de puterea rugăciunii și de sprijinul să fi dus de mână în fața preotului (asta pentru că altfel ai să umbli capiu și nu o să mai știi încotro să o iei, sau ai să amâni, sau, și mai rău, ai să renunți).

Când ai să începi să-ți zici păcatele, o să te podidească plânsul, aproape nu o să mai poți vorbi, dar va fi un plâns eliberator. Pe măsură ce-ți spui greșelile, te vei simți din ce în ce mai liniștit, mai înseninat. Iar bucuria şi pacea de după spovedanie sunt într-adevăr de nedescris. Parcă ai ajuns la liman după ce te-ai luptat cu valurile și aproape te-ai înecat. Parcă ți s-a dat viața înapoi. Dacă stau să mă gândesc bine, chiar ți se dă viața înapoi.

Spovedania este un miracol pe care noi, muribunzii, încă nu l-am înțeles. La prima spovedanie ai să te confrunți, în special, cu rușinea, cu intensitatea ei, astfel încât vei intra tremurând la duhovnic. Când vei ieși de acolo, vei simți că plutești și câteva zile vei trăi ceva de nedescris. Culmea este că această rușine poate dura câțiva ani, oricum îți va fi greu să te aduni să mergi la spovedanie, de fiecare dată se vor da lupte în tine, care vor dori să amâne această baie a sufletului. Este greu, dar trebuie să te ridici și să mergi cu încrederea că Domnul este lângă tine și că fără El suntem mai mici decât un fir de praf.

Toți avem ispite în drum spre spovedanie sau în drum spre biserică. Sfântul Grigorie Palama spune că „pocăinţa schimbă trecutul, şi cine nu are ceva de schimbat în trecutul său”. Cel mai bine este să ceri lui Dumnezeu un duhovnic pentru tine. Atunci cand îl vei găsi, vei ști că acela este cel pe care îl cauți. Este ceva asemănător cu intuiția, îl vezi și știi că l-ai găsit, fără să știi nimic despre el, fără să-l cunoști, fără să ai un „motiv” pentru care să-ți placă.

Ajutorul duhovnicului este neprețuit în lupta ta spre mântuirea sufletului și în calea ispitelor, deoarece ești un suflet care pleacă din calea greșelilor și pentru necuratul ești un suflet pierdut. Atunci când un om este pe calea lui Dumnezeu, atunci când merge la biserică, postește și se roagă, atunci se vor înmulți necazurile și vor apărea ispitele de la cel rău.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune:

„Fiecare creştin botezat să nu se tulbure dacă suferă încercări şi ispite mai mari la care nu s-ar aştepta, ci să îndure totul cu curaj, ştiind că tot ce i se întâmplă este firesc să i se întâmple. De aceea ai luat arme, nu să trândăveşti, ci să lupţi! De aceea nici Dumnezeu nu opreşte încercările şi ispitele care vin peste tine după ce te-ai botezat. În primul rând, ca să cunoşti că prin botez ai ajuns cu mult mai puternic; în al doilea rând, ca să rămâi smerit şi să nu te mândreşti cu măreţia darurilor primite la botez, pentru că încercările pot să-ţi înfrângă cerbicia; în al treilea rând, ca vicleanul diavol, care pune încă la îndoială îndepărtarea ta de el, să se încredinţeze prin încercările la care te supune că l-ai părăsit depărtându-te definitiv de el; în al patrulea rând, ca să ajungi, prin încercări, mai tare, chiar decât fierul; în al cincilea rând, ca să capeţi o dovadă evidentă a visteriilor încredinţate ţie. Nici nu s-ar năpusti diavolul asupra ta dacă nu te-ar vedea într-o mai mare cinste”.

Din cele mai vechi timpuri diavolul îl ispitește pe om cu trei tentaţii, și acestea sunt:

  • iubirea de plăcere este iubirea de mâncare, de băutură, de destrabălare trupească,
  • iubirea de mărire este mândria, trufia de a avea funcții înalte în societate, setea de a ocupa poziții în înalta societate,
  • iubirea de avere este iubirea de bani și bunuri materiale.

Mândria este primul din cele șapte păcate capitale, este distrugătoare această greșeală. Toți oamenii de pe fața pământului sunt ispitiți de acest diavol. Suntem mândri când ne lăudăm cu ce am făcut, când ne supărăm pe oricine, când povestim faptele bune, când suntem invidioși pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău. Uităm că toate se întâmplă cu voia lui Dumnezeu, și fără El nu putem face nimic. Reversul acestei greșeli, a acestui păcat, este smerenia. Oricând, în orice moment al vieții, îi putem cădea pradă.

O altă greșeală, care macină omenirea dintotdeauna, este păcatul beției. La unii oameni această greșeală este incurabilă, ea devine o patimă de netămăduit. Beția aduce certuri, scandaluri, bătăi, crime, despărțiri, sinucideri, creează numai rele asupra noastră ca persoane, dar mai ales asupra familiei noastre. Păcatul Înjurăturilor este un obicei rău deoarece atunci când dăm diavolului pe cineva, sau casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, nu facem altceva decât să dorim răul și să îl închinăm satanei. Numele diavolului conține răul în sine, conține o mare doză de energie negativă, care ne face foarte mult rău și de care ar trebui să ne ferim. Sfântul Ioan, spune în prima sa Epistolă:

„Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume”.

Și iată cum oricine care nu Îl cunoaște pe Iisus și nu a citit învățăturile lui va putea pune spune: creștinismul este potrivnic vieții, a fi creștin înseamnă să fii privat de cele necesare traiului. Mântuitorul Iisus Hristos a spus limpede:

„Căutaţi întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se adaugă vouă”

iar în Predica de pe Munte zice:

„Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta”.

Înţeleptul Solomon zice:

„Doamne, sărăcie nu-mi da, nici bogăţie, ci dă-mi pâinea care îmi este de trebuinţă. Ca nu cumva săturându-mă peste măsură să mă lepăd de Tine şi să zic: Cine este Domnul? sau iarăşi, sărăcind să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu”.

Așadar, a avea o casă în care să locuiești după nevoile tale, a-ți câștiga existența pentru a-ți acoperi plățile traiului nu este păcat, este necesar și dacă suntem cu inima curată vom primi tot ajutorul pentru a le avea. Păcat este atunci când devenim robul banului, robul materiei și iubitori de arginți.

Păcatul este patima în privința acumulării de bunuri materiale peste măsură, deoarece aceasta va stinge în suflet orice crâmpei de viață spirituală. Prea multă avere îi dezumanizează pe oameni, îi face plini de trufie, le dezvoltă spiritul critic și dreptul la judecata aproapelui.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Nu bucatele sunt rele, ci îmbuibarea pântecelui; nici băutura, ci beţia; nici facerea de prunci, ci desfrânarea. Şi dacă e aşa, nimic din ce-a făcut Dumnezeu nu este rău, ci rea este întrebuinţarea lor abuzivă”.

Mulți oameni se apropie de biserică dar amână spovedania pentru că nu ştiu ce să mărturisească, nu prea ştiu de unde să înceapă. Ar trebui să ne pară rău că apropiații noștri, copiii, nepoții, prietenii, nu cunosc bucuria vieții în Hristos. Ar trebui să transmitem că alegerea unui duhovnic este atât de necesară pentru mântuirea sufletului și că fără Spovedanie și Împărtășanie nu putem trăi în comuniune cu noi înșine.

Trebuie să spunem că duhovnicul nu este ofiţer de investigații, nu caută să afle informații ascunse din viaţa noastră. Nu e bine să amânăm spovedania pentru că n-are rost să tragem greșelile (păcatele) după noi vreme îndelungată, pentru că avem posibilitatea să terminăm cu ele.

Prin Sfânta Taină a Spovedaniei între preot, noi și Dumnezeu se produce o minune. Spovedania este cunoscută ca Taina regăsirii sufletesti, a curățirii de faptele rele şi a refacerii comuniunii cu Dumnezeu printr-un nou Botez. Prin Taina Botezului noi primim daruri pe care le acoperim pe parcursul vieții cu greșelile pe care le facem cu voie sau fără voie, cu știință sau neștiință.

Spovedania este o Taină a bisericii prin care ni se iartă păcatele. Dacă am păstra în noi curățenia pe care o primim la Sfântul Botez, n-ar mai fi nevoie de spovedanie. Prin mărturisirea greșelilor făcută cu părere de rău și căință ne vedem sufletul curat, dezlegat de legăturile păcatelor.

Părintele Arsenie Boca spunea

„oricine, oricât de puțin talanți ar avea, unul tot are, care este Botezul”.

Pocăința adevărată înseamnă ca omul să creadă cu sinceritate că a greșit, să-și stie păcatele și să-i pară rău pentru ele.

Tot Părintele Arsenie Boca mai spunea:

„Ajunge să-ţi aduci aminte o dată de păcatele tale, le-ai trecut o dată prin mintea ta, apoi uită-le!”

Este suficient să-ți cunoști păcatele, să nu mai vrei să le faci niciodată, să urăști felul tău de a fi în păcat și să le mărturisești unui duhovnic. Așa trăiești liniștit, cu conștiința împăcată. De aceea este nevoie de această curățenie lăuntrică, pe care o primim prin Sfânta Spovadanie. Pentru că, așa cum prin Sfântul Botez ne curățăm prin apa sfințită a Botezului, tot așa, cu părere de rău, spălăm sufletul de păcatele noastre.

Spovedania e Taina Pocăinței, a metanoiei, adică a întoarcerii de la păcate, este taina regretului, a părerii de rău de tot ceea ce am făcut în viață până în clipa spovedaniei. Dacă mergem doar să înșirăm o listă de păcate, oricât ar fi de lungă sau de scurtă, n-am făcut nimic.

Trebuie să întoarcem spatele păcatului, asta e spovedania adevărată, în duh. Prin faptul că te duci și te spovedești unui preot, te smerești. Este mult mai ușor să te mărturisești în taina lui Hristos decât în fața unui alt om, când depășești greutatea asta arăți în fața lui Dumnezeu voința ta de îndreptare.

Pe vremea Sfinților Apostoli întâlnim practicându-se Taina Spovedaniei:

„Și mulți dintre cei ce crezuseră (în Efes) veneau ca să se mărturisească și să spună faptele lor” (Faptele Apostolilor 19, 19).

„Oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18).

Pe timpul Sfântului Ioan Botezătorul iudeii veneau la el ca să primească botezul în râul Iordan, „mărturisindu-și pacatele” (Marcu 1, 5), după cum și David și-a mărturisit păcatul său înaintea proorocului Natan, zicând: „Am păcătuit înaintea Domnului. Iar Natan a zis lui: Și Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta și nu vei muri” (II Regi 12, 12-13).

La spovedanie, preoții sunt persoane care primesc vizibil mărturisirea noastră, dar Acela la Care ne mărturisim este Însuși Mântuitorul Hristos. Taina Spovedaniei, trebuie să o înțelegem așa cum se cuvine. Preotul nu ne dezleagă păcatele cu puterea sa, ci cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu prin Taina Hirotoniei, așa precum ne mărturisesc cuvintele de dezlegare ale spovedaniei:

„Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni să te ierte pe tine fiule (numele) și să-ți șteargă toate păcatele tale. Iar eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea dată mie, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”.

Desăvârșirea spre mântuirea sufletului este Sfânta Împărtășanie. Nu putem lua Sfânta Împărtășanie fără spovedanie, pentru că un trup fără spovedanie e murdar și atunci când suntem murdari ne spălăm, așa trebuie să procedam și cu sufletul, pentru că Sfânta Împărtășanie, este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.

Uneori suntem opriți de la Sfânta Împărtășanie de către duhovnic și ni se dau canoane. Acestea nu sunt pedepse. Duhovnicul ne dă mai întâi un cuvânt de învățătură și ne spune să facem canon niște rugăciuni și mătănii. Ce alt semn mai mare pentru dragostea ce ni se poartă, în schimbul păcatelor, de care suntem gata să ne despărțim pentru totdeauna?

Canonul nu e deloc pedeapsă. E medicament, e vindecare… e ajutor ca să lupți cu păcatul. La urma urmei ăsta este și scopul, ca după spovedanie să nu mai repeți aceleași păcate. Cum poate fi pedeapsă rugaciunea, milostenia. Niciodată un canon nu este dat peste putința omului, iar dacă omul știe că nu îl poate împlini și tace atunci când i se dă, greșește. Și dacă îl primește totuși și nu reușește să se țină de el, e bine să meargă la duhovnic să îl micșoreze.

Toți știm că trebuie să ne rugăm ori să facem milostenie, dar mai există și lenea, zgarcenia și multe altele. Canonul este un mijloc de îndreptare și îl primești pentru a-ți vedea păcatele, a te curăța de ele și a te îndrepta. Canonul, departe de a fi o pedeapsă este un mijloc de însănătoșire a firii omenești. În rugăciunea dinainte a mărturisirii se spune: „Tu ai venit la doctor, nu te întorce fără să te vindeci”, iar Sinodul Trulan (692) mărturisește:

„Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega și dezlega vor acționa ca niște doctori atenți la a găsi doctoria specifică pentru fiecare credincios și pentru fiecare greșeală a lui”.

Ți-a placut articolul?

Lasă un răspuns