Postul și insemnătatea lui

Care-i rostul postului de bucate dacă nu ținem post de păcate? În ultimul timp constat, cu părere de rău, că foarte multă lume obișnuiește să țină post de bucate dar mai putin de păcate. A devenit o modă să spui că postești. Ideea postului este să renunţi la ceva ce îţi place. La ceva ce ai voie să faci, dar renunţi din dragoste de Dumnezeu şi din căutarea stării îngereşti.

Postul de bucate poate reprezenta un început bun, pe care îl punem în viața duhovnicească. Postul în sine trebuie continuat în multe privințe și după terminarea celui de bucate, neavând legatură cu bucatele servite, ci cu multe alte elemente ale construcției noastre duhovnicești, deoarece cu păcatele e altă poveste, pentru că nicicând Biserica nu are perioade, în care să ofere „dezlegare” la păcat.

Postul înseamnă începerea de a fi om ceresc, duhovnicesc, care începe să supună trupul duhului, iar sufletul să-l supună Harului. Să mai spună cineva că nu sunt actuale Învăţăturile Sfinţilor Părinţi! Mai actuale ca oricând !

„Nu mănânci carne, dar îl mănânci pe fratele tău. Nu bei vin, dar nu te stăpânești să verși ocări. Aștepți cu nerăbdare vremea împărtășirii, dar îți cheltuiești timpul pe la judecătorii. Care îți este folosul că postești cu trupul, dar sufletul îți este plin cu mii de răutați?” – Sf. Vasile cel Mare.

Argumentația cel mai des întâlnită împotriva postului este : Ce rost are postul? Să ne înfometăm de bunăvoie și să mai căpătăm și cine știe ce boli? Pot să mănânc carne și să fiu cel mai bun om. La fel pot să mănânc vegetale și să fiu cea mai netrebtnică și mai păcătoasă persoană. Cea mai frumoasă argumentație în favoarea postului este „smerenia patimilor trupești, disciplinarea trupului și a sufletului”.

Prin post încercăm să controlăm patimile și poftele care ne cuprind. Pe de altă parte, prin post nu înțelegem abținerea doar de la anumite alimente considerate „de dulce”. Fenomenul este mult mai complex. Desigur, restricția alimentară are folosul ei, dar nu este cea care dă esența și fundamentul postului. Înfrânarea plăcerilor, adică așa-numitul post spiritual, abținerea de la săvârșirea faptelor rele și de tot ce ne poate îndepărta de la Dumnezeu este temelia postului. Efortul material de a nu mânca din alimentele prohibite își găsește împlinirea doar în străduința de a progresa pe calea virtuții.

În perioadele de post nu ne subnutrim, periclitându-ne astfel sănătatea, ci ne asumăm un exercițiu de voință autoimpus, după puterea și starea noastră spirituală. Postul de voie prelungește viața, educă voința, ascute mintea, întărește credința. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din cauza postului de bucate, ci mulți s-au vindecat de boli trupești și sufletești. Mai greu este cu cele care ne ies din gură. Cunosc mulți oameni care în post sunt mai bârfitori, mai zgârciți și mai neiertători. Sunt unii care țin posturi grele dar nu te iartă nici dacă le-ai cerut iertare în genunchi.

Prin post și rugăciune trebuie să învățăm să ne hrănim din Dumnezeu, să ne ferim să cădem în robia lumii pământene și să confundăm lumea aceasta cu izvorul vieții. Sunt oameni care țin post și își adorm conștiința cu idei de genul: ce bun sunt, ce creștin nemaipomenit sunt pentru că țin toate posturile ca la carte. Postul, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă înfranare.

Dependența de un anumit produs, fie el și de post, este lăcomia pântecului. Pentru a te detașa de orice dependență, de orice plăcere, este într-adevăr nevoie de post. Să simți, să vrei, să dorești să te cureți de această înclinație păcătoasă din dorința de a deveni liber și curat să te poți apropia de Dumnezeu. Atunci nu e nevoie să îți impună duhovnicul să ții post, căci tu îți dorești din toată inima să te înfranezi și să te eliberezi de orice înlănțuire. Dacă nu există această simțire, postul în sine nu este decât un regim alimentar și atât.

Putem mânca toată viața de post, dacă sufletul și inima nu se schimbă spre a deveni bunătate și iubire atunci ne străduim fără folos. Postul trebuie să vină din dorință și înțelegere, nu din impunere și respectare habotnică. Am întâlnit oameni foarte buni, caractere minunate, care însă au ajuns să respingă ortodoxia tocmai din cauza unor impuneri habotnice, a unor reguli neînțelese de către ei. Și asta pentru că nimeni nu le-a explicat că nimic nu se impune în ortodoxie și că toate trebuie să vină treptat, prin convingere și simțire.

Aici rolul duhovnicului este foarte mare, aș spune chiar decisiv. Pentru că dacă aici se dă greș, omul se simte înregimentat și blocat în ceva ce nu înțelege.

Legătura dintre duhovnic și fiecare dintre noi trebuie să fie foarte bună. Duhovnicul trebuie să cunoască bine omul, el nu trebuie să impună nimic ci să încurajeze să se pășească pe calea cea bună ușor, ușor, făcând pași mici dar buni, pe măsura nivelului de înțelegere a fiecăruia. Ceva mai grăitor decât ce a spus Sf. Ioan Colov nu se poate spune:

„Împreună cu rugăciunea și stăruința înaintea Domnului, biruim pe vrăjmași! Dar să nu uitam că de nu avem VOINȚA să facem, suntem slabi înaintea diavolului și patimilor. De cerem ajutorul Domnului și Maicii Sale, apoi cu nădejde că vom birui”.

Mântuitorul Însuși a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopti în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. El ne-a învățat cum să postim și le-a spus ucenicilor că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune. În Predica de pe munte, Iisus spune:

„Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (Matei 6:16-18).

„Intraţi prin poarta cea strâmtă, căci largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14).

Când te hotărăști să începi a posti, să-ți pui întrebarea de ce faci aceasta? Potrivit pasajului biblic citat mai sus, unii posteau atunci ca și acum pentru că se considera că cine postește este un om evlavios. Postul nu este pentru a-i impresiona pe oameni, ci este ca să te arăți Tatălui din ceruri. Atunci când vrei să impresionezi oamenii, sau postești pentru că așa este tradiția, nu realizezi nimic cu postul tău. Atitudinea greșită zădărnicește postul, adică te-au văzut oamenii, poate unii te-au apreciat, sau pur și simplu ai respectat o tradiție, atât și nimic mai mult.

Postul este înfrânarea totală sau parțială de la hrana bună și îmbelșugată și mai ales de proveniență animală, dar nu numai atât. El este o jertfă trupească împreună cu milostenia, cu darurile de tămâie, lumânări, aduse la altar, precum și rugăciune, toate împreună alcătuiesc postul. Prin post sufletul se curăță prin înfrânarea de la orice răutate, acoperind totul cu rugăciune. „Postul fără rugăciune nu ajută la nimic, ba poate chiar să dăuneze” (Sfântul Nicolae Velimirovici).

Prin rugăciune trupul este devotat cauzei postului și își aduce jertfa lui, dar fără rugăciune trupul este doar privat de „obișnuințele” sale. Deci, postul fără rugăciune este numai o impresie de post, pentru că rugăciunea ajută postul, nu invers. Nu spune altora că ții post. Postul este între tine și Dumnezeu, și nu îi place când te lauzi sau te plângi că esti obosit pentru că postești. Tocmai de asta se cere în creștinism smerenie iar postul trebuie să fie personal, fără să strigi în gura mare.

Domnul Dumnezeu explică în Sfintele Scripturi cum i-ar plăcea să fie postul nostru.

Isaia 58
„6 Nu ştiţi voi postul care Îmi place? zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor!
7 Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta, slava lui Dumnezeu.
9 Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire.
10 Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
11 Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
12 Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită”.

Sfântul Isaac Sirul arată că postul este „apărătorul a toată virtutea și începătorul nevoinței. El e cununa celor ce se înfrânează și frumusețea fecioriei și a sfințeniei; e strălucirea neprihănirii și începutul căii viețuirii creștine; e maica rugăciunii și izvorul neprihănirii și al cumințeniei; e învățătorul liniștirii și înainte mergătorul tuturor faptelor bune”.

O temă mai puţin cunoscută este „lăcomia duhovnicească”, o patimă care nu se deosebește cu nimic de orice altă formă a lacomiei, în afară de obiectul ei. Obișnuim să credem că nu există exces în practicarea evlaviei, că orice am face nu ajunge, sau este mereu prea puțin, dar Sfinții Părinţi ne atrag atenția că și aici putem greși, fiind convinși că de fapt zidim.

Postul poate fi eliberare de patimi, dar poate fi și stăruința de a face performanță cantitativă, în cazul din urmă ego-ul recuperând cu dobândă pierderile suferite inițial prin înfrânare. La fel şi cu consumerismul religios, ale cărui manifestări sunt: excesul de formă bisericească, tendința de a sta tot timpul în biserică, neglijând total celelalte aspecte ale vieții, folosirea muzicii liturgice pe post de muzică ambientală, ascultata pretutindeni şi banalizată prin uz impropriu, umplerea casei cu icoane şi tablori religioase, imitarea vocabularului bisericesc combinat cu o „sfătoșenie” penibilă.

Însuşi Domnul ne atrage atenţia asupra insuficienţei şi primejdiei ascezei negative în Matei 12; 43-45 :

„Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.”

„De carma minții atârnă încotro pornim și unde mergem. Adevărul este ființa vie. Gândurile omului nu sunt ca gândurile Domnului. Credinciosul în Dumnezeu depășește limitele omului. Nu sunteți voi căutând pe Iisus? Voi știți despre Iisus o mulțime de lucruri dar nu îl știți pe El. Și până nu Îl găsești pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsești nici sensul tău nici sensul lumii” – Arsenie Boca.

Omul este liber, sau mai bine spus are libertatea de a trăi cum vrea, în mod normal ar trebui să ne gândim tot timpul la a nu păcătui, dar postul nu te lasă să cazi în laxism, îți readuce aminte anumite lucruri din trecutul tău, tocmai fiind o poartă deschisă către Hristos prin jertfă, sacrificiu. Prin post sacrifici ceva. De aceea nu trebuie să trăiești în post toată viața, postul având niște perioade determinate. Este o perioadă de penitență, are un caracter temporar, nu are caracter permanent.

Iisus a postit determinat 40 de zile și 40 de nopți dar în rest a trăit ca un om normal în limitele bunei credințe. Postul nu trebuie trăit în durere ci în restricții autoimpuse. Bucuria unui creștin este atunci când trece de aceste restricții. Este sacrificiul pe care îl face un sportiv care se antrenează și se restricționează din greu pentru ca la final să ajungă campion.

Când postești nu te gândești la siluetă, pentru că postul are caracter de penitență, el fiind, în esență, o pocăință, având deci rol în mântuire. Prin post îți înfrângi poftele întărindu-ți credința. Postul poate aduce rezultate miraculoase.

Prin respectarea rânduielilor bisericești, atunci cand ai înțeles semnificația lor, totul se transformă într-un mod de viață, dar postul se poate face și cu un scop anume. Când avem un necaz, o dorință, dacă ținem post și ne rugăm cu inima curată, sigur vom primi ajutor.

Exemplu, vrei să te rogi ca Dumnezeu să îți salveze (mântuiască) membrii familiei. Ai dificultăți financiare. Ai necazuri care se țin lanț. Poți să ceri să ți se deschidă ochii și urechile spiritului. Cere ajutorul cu toată încrederea. Trebuie să fii atent atunci când postești, deoarece așa te apropii mai mult de Dumnezeu. Roagă-te la Dumnezeu să te umple cu Duhul Sfant în timp ce postești, deoarece demonii o să profite și ei de apropierea ta crescută față de tărâmul spiritual și te pot influența ca să te rănească și să te determine să renunți.

Nu spune altora că ții post! Postul este între tine și Dumnezeu. Postul se folosește pentru potențarea rugăciunilor și din această cauză trebuie acompaniat de rugăciune.

„Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din Ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre” (Marcu 11:25).

Cere iertare de la cei pe care i-ai ofensat. Roagă-te la Dumnezeu și cere să îți trimită Duhul Sfânt asupra ta, în timp ce postești (și pentru a avea Duhul Sfant în sine, dar și ca antidot și protecție față de demoni). Fii sincer, cere cu sinceritate! Trebuie să continui să cauți, să ceri dacă nu primești când dorești. Ai siguranță în tine că se va împlini ceea ce ceri. Asta înseamnă credința.

„De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11:24)

Ți-a placut articolul?

Un comentariu la “Postul și insemnătatea lui

  1. „De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea”
    Interesant este ca legea atractiei merge pe acelasi principiu.

Lasă un răspuns