Lumânarea și candela sunt lumina adusă ca prinos lui Dumnezeu

Lumânarea s-a folosit în cultul creștin încă de la începuturile acestuia. Practica aprinderii lumânărilor o întâlnim și înainte de Mântuitorul Hristos, în Vechiul Testament, de unde a trecut și în creștinism. De altfel, nu numai evreii au întrebuințat lumânările la cult, ci și alte popoare, cum erau egiptenii, grecii și romanii.

La statornicirea practicii arderii lumânărilor la cult a contribuit foarte mult și situația specială a creștinilor în primele secole, care, din cauza persecuțiilor, se rugau în catacombe, în case sau camere ascunse, unde trebuia să aprindă lumânări sau candele pentru a putea săvârși cultul divin. Din secolul al III-lea, avem și mărturii istorice scrise, care atestă întrebuințarea lumânărilor și la slujba înmormântării martirilor. Printre slujitorii clerului inferior din acea vreme este menționat acolutul, care avea între sarcinile sale și pe aceea de a aprinde lumânările în biserică.

Folosite la început din necesitate, lumânările au fost păstrate în cult pentru a-i spori măreția sau solemnitatea, dar și pentru semnificația lor, lumina lor simbolizându-l pe Hristos, „lumina lumii” și învățătura Sa, care este bucurie, dragoste, adevăr și viață. În același timp, ele au fost socotite ca o jertfă adusă lui Dumnezeu.

Lumânarea este un simbol. Lumânarea ne însoțește întotdeauna când ne întâlnim, în vreun fel anume, cu Dumnezeu. La botez, la cununie, la moarte, la rugăciune, acasă sau în biserică, și în oricare alt moment în care i se adresează lui Dumnezeu, omul credincios aprinde lumânări. Ea simbolizează lumina vieții veșnice și o legătură între om și Dumnezeu Lumânarea este o jertfă adusă lui Dumnezeu. Semnul Sfintei Cruci și lumânarea sunt semnele creștinului. Dumnezeu este lumina, și, de aceea, mergem la Dumnezeu cu lumină.

Lumânarea simbolizează alegerea căii luminii, nu calea întunericului, ne închinăm lui Dumnezeu, care este lumină, și ne lepădăm de stăpânitorul întunericului și de toate cele ce se fac la întuneric. Aprindem lumânări la rugăciunile noastre pentru cei vii, ca și pentru cei morți, în biserică, la mormintele celor dragi sau în casele noastre. Putem aprinde orice fel de lumânare, dar lumânările din ceară curată de albine ard fără să scoată fum, ard liniștit și curat. Putem spune că nu întâmplător a fost aleasă ceara de albine pentru lumânări, albina rămâne toată viața fecioară, ea fiind atât de pură. Prin ceara produsă de ea aducem jertfa curată lui Dumnezeu, neatinsă de umbra vreunei patimi.

O lumânare stinsă nu are rost, nu are viață, la fel și un suflet care nu se roagă este fără viață. Biblia ne spune „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort (Apocalipsa 3,1). Rostul lumânării este ca ea să fie aprinsă la fel cum rugăciunea este lumina sufletul nostru. Aprinzând o lumânare în Sfânta Biserică, credinciosul mulțumește și dă expresie credinței lui în Dumnezeu.

Noi, oamenii, ne putem asemui lumânării pentru că așa cum ea arde pentru alcineva și de la flacăra ei putem apride alte și alte lumânări, și lumina va fi din ce în ce mai mare, așa și noi, prin rugăciune pentru noi, dar mai ales pentru cei apropiați, vom aduce multă lumină în sufletele noastre și a celor dragi. O lumânare moare după ce a topit tot ce a fost material şi a devenit în întregime lumină. Cred că ar trebui să luăm aminte și să adunăm cât mai multă lumină în sufletul nostru pentru a fi pregătiți pentru marea călătorie ce ne așteaptă când am topit tot ce este pământean.

Aprinderea lumânării și a candelei este un obicei pios, care face parte din moștenirea noastră iudaică. Suntem noi înșine, într-un fel, lumânări. Important este să nu ne stingem fără a aprinde măcar o lumânare care să ardă după noi, așa cum o făclie trebuie să aprindă altă făclie înainte de a se stinge, pentru ca să fie lumină în lume.

Aprinderea lumânării la capătul muribundului e doar un act simbolic, simbolizează lumina faptelor sale bune și nădejdea în Hristos, lumina lumii. Nu îi adaugă omului fapte bune și nici nu îi scade din păcate. Lumânarea nu mântuiește! La decesul unui creștin două lucruri sunt foarte importante, să fie spovedit recent și mai ales împărtășit. Ne spune Hristos însuși că cel care „nu mănâncă trupul meu și nu bea sângele meu nu v-a avea viață veșnică” sau că „nu va intra în împărăția cerurilor”.

Sigur că lumânarea aprinsă , ca și tămâia, ca și cărbunii, ca și undelemnul, ca și prescura, sunt o ofrandă, un dar adus lui Dumnezeu, dar neînsemnat față de cele ce trebuie împlinite scripturistic și canonic. Se spune că este bine să ţinem o candelă aprinsă în casă deoarece aceasta alungă duhurile rele și ne curață mintea de gândurile negre care ne dau târcoale. Arderea uleiului în candelă reprezintă modesta noastră jertfă pe care o aducem lui Dumnezeu şi sfinţilor, este semn că în casă lumina credinţei nu se stinge niciodată.

În colțișorul nostru de rugăciune trebuie să avem neapărat o candelă cu ulei și fitil. Adevărata candelă, ca și lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Candela este lumina de veghe, de priveghere, pe care ar trebui să o ținem tot timpul aprinsă în casă. Trebuie să vă amintiți pilda fecioarelor din Evanghelie, care-l așteptau pe Mântuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Acum, depinde de înțelepciunea și hotărârea fiecăruia dintre noi, să fim asemenea celor cinci fecioare înțelepte, având „candela” aprinsă în așteptarea întâlnirii cu Mirele-Hristos.

Dacă lumina Duhului Sfânt din noi, va primi „untdelemn” de rugăciune zilnică, post adevărat, fapte bune din dragoste, lectura cărților sfinte, spovedanie la timp, împărtășanie, atunci vom deveni noi înșine făclii vii, adică fii ai Luminii. Arderea continuă a candelei este răspunsul creștinului la îndemnul Mântuitorului: „Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25,13).

Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul casei noastre. Cine nu poate păstra candela aprinsă mereu, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbătoare, începând cu seara din ajunul zilei respective. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu și pentru Împărăția luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu. Se mai obișnuiește să fie o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina își petrece foarte mult timp, uneori cu întraga familie. Este foarte frumoasă și dragă această însoțire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce cu gândul la Dumnezeu și ne aduce aminte de rugăciune. Părintele Cleopa, zicea: „Să nu lipsească cadela aprinsă din fața icoanei Maicii Domnului. Să o aprindem toată ziua și toată noaptea, spre folosul celor din casă”.

De ce aprindem candela? Sfântul Nicolae Velimirovici oferă o sistematizare a motivelor pentru care facem acest lucru:

  • „Prima – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
  • A doua – pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi „fiii luminii” ( Ioan 12,26, Luca 16,8).
  • A treia – pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate, de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti, şi pentru a ne întoarce pe calea Evangheliei. Pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor Mântuitorului: „Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune” (Matei 5,16).
  • A patra – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea cerească fără margini poate acorda.
  • A cincea – pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne asalteză chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de la Cel care ne-a creat. Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură la cea mai mică lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu şi la cele care Îi sunt bineplăcute lui Dumnezeu.
  • A şasea – pentru ca această lumină să ne trezească din egoism. Aşa cum uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne lăsăm sufletele să ardă cu flacăra iubirii în toate suferinţele noastre, întotdeauna supuşi voii lui Dumnezeu.
  • A şaptea – pentru ca să ne înveţe că, fără mâna noastră, candela nu poate să fie aprinsă, şi la fel, inima noastră, candela sufletului nostru, nu poate fi aprinsă fără focul sfânt al Duhului lui Dumnezeu, chiar dacă inima este plină de toate virtuţile. Toate aceste virtuţi ale noastre, (sunt doar) combustibilul material, iar focul care le aprinde vine de la Dumnezeu.
  • A opta – pentru ca să ne reamintească faptul că înainte de orice, Creatorul lumii a făcut lumina, şi după aceea pe toate celelate în ordine: „Şi Dumnezeu a Zis, să fie lumină; şi a fost lumină” (Cartea Facerii 1,3). Şi la fel trebuie să fie şi cu viaţa noastră spirituală, adică înainte de orice, lumina adevărului lui Hristos trebuie să lumineze în interiorul nostru. De la această lumină a lui Hristos fiecare faptă bună răsare şi se dezvoltă în noi”.

Despre candelă putem deci concluziona că este o lumina „vie” necesară şi, de aceea, fiecare creștin trebuie să aibă în casa lui o candelă, care să-i amintească permanent că el însuși este o „candelă”, iar lumina ei îl închipuie pe Hristos și Evanghelia Sa.

Rugăciuni la aprinderea candelei:

„Aprinde, Doamne, dragostea în inima mea și arde spinii tuturor păcatelor mele”.

„Prea Sfântă și Înaltă Treime, primește dragostea mea înaintea Ta și arde în focul dumnezeirii Tale fărădelegile mele și șterge mulțimea răutăților mele și dă-le îngropării și uitării Tale”.

„Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, fă bineprimită lumina darului meu și o du înaintea Fiului și Dumnezeului nostru, pentru iertarea păcatelor noastre”.

Ți-a placut articolul?

Lasă un răspuns