Calea, Adevărul şi Viaţa

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

De foarte multe ori ni se pare că lipsurile materiale ne fac să trăim o viață lipsită de sens, și așa, riscăm să cădem în ispita deznădejdii. Preocuparea noastră este să gândim cum putem trăi mai bine şi cum să acumulăm averi, uitând prea des că această viață pe Pământ este o călătorie, mai scurtă sau mai lungă.

Câți dintre noi știu care-i rostul nostru, câți dintre noi se gândesc la ce ne-a lăsat Iisus Hristos prin cuvintele sale, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Evanghelia după Ioan). „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Evanghelia după Matei).

Viața este darul cel mai de preț pe care Dumnezeu l-a dăruit omului. Iisus Hristos spune: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la mine nu va flămânzi şi cel ce crede în mine nu va înseta niciodată. Eu sunt pâinea cea vie ce s-a pogorât din Cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta în veci va fi viu, iar pâinea pe care eu o voi da este trupul meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Evanghelia după Matei). „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12).

În esență, doar prin credință și încredere în cuvântul Fiului lui Dumnezeu vom reuși să trecem peste toate încercările pe care ni le oferă viața. Câți dintre cei care merg la biserică și caută o cale duhovnicească, înțeleg că scopul acestei vieți este mântuirea. Deși Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă permanent, prin cuvintele sale, că doar prin el vom ajunge la Dumnezeu Tatăl, cei mai mulți înțeleg că dacă merg în fiecare noapte de Înviere să ia lumină, merg în grabă și pupă icoanele, sunt pe calea cea bună, au fost la biserică, gata, au bifat-o și pe asta în lista de obligații.

Cei care merg şi se calcă în picioare la moaște cred că pot să-și ia lumina numai dacă se duc şi o iau de Paște, de Crăciun, sau când mai este ziua unui sfânt. Dar nimeni nu-i învață. Câți dintre preoți şi duhovnici își învață enoriașii că Iisus stă la ușa lor și bate? Câți dintre oameni știu că cel mai important este ca Iisus Hristos să fie mentorul lor interior? Biserica, prin slujitorii ei, a devenit mult prea umană și, în loc să se ocupe de mântuirea şi ajutorarea oamenilor, se ocupă de multe altele.

Mântuitorul ne îndeamnă să trăim în adevăr și să mărturisim adevărul, pentru că „adevărul ne face liberi”. Înțelegem, așadar, că trăind în adevăr trăim de fapt în duhul lui Dumnezeu, opusul adevărului fiind minciuna, despre care se spune că vine de la diavol. Ofertele spirituale care ispitesc cu tot atâtea căi facile de dobândire a armoniei între om şi Dumnezeu, produc adesea dezorientare sau, mai grav, pierderea sensului vieții. Suntem tentați să cedăm ușor la mulțimea de soluţii minune, care abundă la tot pasul.

Lumea în care trăim pare să fi devenit o lume a ofertelor spirituale. De la cele mai avantajoase produse, până la alternative religioase de tot felul, viața noastră este asaltată zilnic de astfel de oferte. Sunt fel și fel, de la un afiș care te invită să te instruiești în terapia spirituală, până la mii de pagini de internet care îți oferă cursuri on-line pentru însușirea tehnicilor de vindecare sau cristaloterapia, cromoterapia, magnetoterapia, reiki, feng shui, yoga. Omul de astăzi poate alege ușor astfel de practici.

Trebuie spus că toate aceste practici, cu rezultate imediate sau nu, au la bază învățături ale religiilor orientale, care fac referire la un Dumnezeu impersonal, la tehnici prin care omul poate accesa Energia Universală. Mișcările religioase apărute în zilele noastre sunt, în mare măsură, legate de hinduism, religia dominantă din India.

Aceste curente religioase de factură orientală, răspândite astăzi în lumea contemporană, au la bază credința în reîcarnare, propovăduiesc o auto-izbăvire și o auto-îndumnezeire. Religiile orientale, căutarea spiritualității în cadrul New Age, noile terapii sau tehnici mentale ridicate la rang de religii „de substitutie”, sunt un apanaj al omului modern.

În conformitate cu doctrina hindusă, privind modul în care omul poate ajunge la eliberarea din robia legii karmice și a vieților successive, „Cosmosul obiectiv (Brahman) și sinele individual (Atman) se contopesc într-o așa măsură, încât realitatea supremă primește numele Brahman-Atman. Când sinele ajunge la identitatea ființială cu Brahman, pătrunde atunci în nirvana, o stare de beatitudine, cu neputință de exprimat în cuvinte”.

Nici o practică orientală nu poate fi separată de religia din spatele ei. Deci, oamenii, forțați de karmă, trebuie să se renască în vieți succesive, să-și ispășească fără să știe vinovățiile din viețile trecute, până când, încercând să se dezlipească de dorința vieții, nu mai contractează legături care să-i reclame la ispășire. Purificarea aceasta se face automat și necesită perioade de sute de ani. Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Iisus Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.

Dar, fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea, deci mântuirea automată, nu are nici o bază în Revelație. Sfântul Pavel spune: „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să fie vieți şi morți succesive.

În hinduism, rugăciunile nu se adresează Sfintei Treimi, nu se invocă Dumnezeu și Duhul Sfânt, toate practicile și religiile orientale folosesc energii create (care se află în Univers). În ortodoxie credem că Dumnezeu este Cel ce vindecă, Cel ce ne ține în viață, iar noi, de la sine putere, nu avem nimic și nu putem face nimic fără El, pe când în practicile orientale, omul, fără conlucrarea lui Dumnezeu, poate să vindece pentru că el accesează energiile pozitive din Univers.

Un budist nu va vorbi niciodată despre viața veșnică cu trup și suflet întru Iisus Hristos, despre Duhul Sfânt care din Tatăl purcede și pe care Hristos Domnul ni l-a promis. El vă va pomeni despre Nirvana și starea de Nirvana, contopirea omului cu ființa lui Dumnezeu în care se pierde conștiința de sine. În creștinism niciodată sufletul omului nu va face parte din ființa lui Dumnezeu (așa cum spun și promit învățăturile orientale în marea lor majoritate), ci doar se va împărtăși cu ființa divină, omul devenind astfel îndumnezeit, proces prin care omul nu își pierde conștiința de sine. Pe de altă parte, omul fiind și trup și suflet se va îndumnezei cu trup și suflet evident, așa cum a arătat Iisus Hristos prin învierea sa în trup.

Toate tehnicile de terapii spirituale, toate practicile de dezvoltare personală, sunt prezentate ca o completare a religiei, o desăvârșire a ei, care îți ajută sufletul şi trupul. Oare să tratăm religia ca pe ceva nedesăvârșit? Nu înseamnă să-L acuzăm pe Iisus Hristos de minciună prin ascunderea Adevărului, sau să punem sub semnul întrebării perfecțiunea Lui? Ori noi știm că Dumnezeu e desăvârșit, așadar ne-a dat o învățătură desăvârșită, deplină. Dacă aveam nevoie şi de aceste terapii sau practici, nu ne-ar fi învățat şi îndemnat să le practicăm, iar sfinții erau maeștri în ele? Oare Iisus Hristos a îndurat atâtea chinuri și s-a lăsat răstignit doar ca să propovăduiască jumătate de Adevăr? Oare nu tot ce „desăvârșește” religia, de fapt o virusează? Unii cred că pot alege şi aceste practici şi pe Iisus Hristos, dar de fapt, nu ar trebui să aleagă numai una dintre ele, să se hotărască? Oare putem sluji la doi stăpâni?

S-ar putea spune că toate religiile, toate tehnicile de terapii spirituale, toate practicile de dezvoltare personală sunt bune… la ceva. Cei care le practică se simt mai bine, pot obține ceva în plan spiritual: o armonie, o împăcare cu sine și cu semenii, stăpânirea patimilor, vindecarea prin integrare mai bună în lumea din care facem parte, în mediul din care suntem creați.

Învrăjbirea între religii și credințe nu e de înțeles. Cum se poate ca doar credința noastră să fie cea dreaptă? Cum se poate să uităm să fim înțelegători unii față de alții? Oare ne putem permite să judecăm oameni, religii și credințe? Cum ne credem noi drepți dacă nu avem pic de smerenie? Cine suntem noi să-i judecăm? Acum 300 de ani, dacă spuneai cuiva că va veni o zi în care oamenii vor călători cu mașini, avioane, în nave spațiale, te ardeau pe rug, ziceau că ești eretic.

Așa că, cititorule, te las în pace, tu cu mintea și cu rațiunea ta, însă să nu uiți niciodată că unele lucruri din viață au două fațete: una cu care poți aduce alinare și alta cu care poți face rău. Fiecare alege ce face și cum folosește cele două fațete.

Doamne ajută, caută… și cu siguranță vei găsi calea!

Ți-a placut articolul?

Un comentariu la “Calea, Adevărul şi Viaţa

  1. Da. Sunt de aceeasi parere. Crestinismul nu recunoaste reincarnarea nu pentru ca nu ar exista (din punctul meu de vedere) ci pentru ca nu reprezinta adevaratul nostru drum la eliberarea sufletului, la iesirea din trup. Calea adevarata este catre catre Isus, catre Perfectiune, catre Dumnezeul absolut, catre CEL CE E IN TOT SI TOATE. Acolo este ACASA. Adevarata noastra casa:

    În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
    Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
    Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”

    „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
    Isus i-a zis: „Eu sunt Calea*, Adevărul** şi Viaţa†. Nimeni†† nu vine la Tatăl decât prin Mine.
    Dacă* M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.”

    Ce poate fi mai frumos de atat? Desigur ca L-am si vazut. Pentru ca de la El am venit. Doar ca valul si reincarnarile ne-au facut sa ne adancim si sa uitam. De aceea Isus a venit. Sa pretuim cadoul pe care ni l-a facut noua pamantenilor, de a veni printre noi si de a ne aminti ca trebuie sa ne intoarcem in sfarsit ACASA. Pentru ca da, stim „calea într-acolo”. Trebuie doar sa ne trezim din iluzia vietii.

    Felicitari pentru blog, va urmaresc!

Lasă un răspuns