Biblia ne învață ce înseamnă să fii creștin. Dar câți o citim ?

Astăzi trăim vremuri grele din punct de vedere duhovnicesc deoarece anii de ateism și de prigoană împotriva credinței nu au trecut fără să lase urme. Generații după generații au crescut fără să știe de Dumnezeu și de învățăturile lui Iisus Hristos. Și, dintre toate, poate cel mai grav afectată a fost „generația în blugi” a Cenaclului Flacăra, a folk-ului născut din Flacăra lui Păunescu. Ei purtau blugi ca un semn de frondă, ca un semn că libertatea își caută drum să existe. De ce cred că aceasta este cea mai încercată, simplu, pentru că s-au născut și au trăit anii de glorie ai Epocii de Aur.

Între 1947și 1989 PCR a fost singurul partid politic din Romania, a instaurat Dictatura Proletariatului, societatea civilă a fost alterată de principii dictatoriale, cenzura a inhibat libertatea de exprimare și a fost denigrată până la paroxism religia și credința. Moda acelor ani a fost ateismul și învățătura Marxim- Leninistă.

„Și totuși, oricare ar fi judecata istoricilor în viitor, azi este evident că, globalmente vorbind, experiența comunismului pentru români a fost traumatică. În economie a înlocuit spiritul întreprinzător cu controlul centralizat; în politică și viața socială a înecat societatea civilă în instituții fără integritate; în viața intelectuală a sufocat libera expresie a spiritului uman, și, cel mai grav, a adus prejudicii incalculabile moralei colective prin proliferarea legilor dar disprețul pentru Lege”

Keith Hitchins

Ce au lăsat în urma lor acești ani de glorie ? Un vid duhovnicesc la foarte mulți dintre contemporanii noștri. Un vid care se umple cu învățături mincinoase, cu erezii, cu secte de tot felul, cu practici oculte. Acești oameni fără credința cea adevărată sunt victime sigure ale superstițiilor de tot felul, ale pseudo-valorilor și ale „îndrumătorilor spirituali” gata să „vindece” cu câteva pase sufletele și trupurile celor în suferință. Pe de altă parte, e foarte bine să fii credincios, dar și mai bine este să știi ce înseamnă acest lucru, mai precis, să cunoști diferența dintre dogmă și aplicarea credinței în viața de toate zilele.

Oare ce înseamnă să fii creștin ?

A fi creștin înseamnă a fi purtator de Hristos! Pentru ca Hristos să lucreze prin Tainele Sale dumnezeiești, omul trebuie să dorească acest lucru, să participe liber, conștient și responsabil la Tainele Bisericii. Dacă apropierea de aceste Taine se va face fără o conștientizare profundă, fără o implicare personală prin rugăciune și căință, nu se primește nici un ajutor duhovnicesc real. Iisus Hristos ne-a învățat că avem de trăit o singură viață, în care suntem liberi să alegem binele sau răul. Putem alege învățătura lui Hristos sau putem alege să credem ca în viață suntem influențați de tot felul de conjuncturi astrale sau că ne vom mai reîncarna de cîteva ori. Dar prin această alegere respingem învățătura lui Hristos.

Oare în univers nu totul se face cu voia lui Dumnezeu? Prin voia lui Dumnezeu se înțelege îngăduința și libertatea pe care ne-o acordă. Cu știința și îngăduința lui Dumnezeu cineva poate ucide pe altcineva, dar asta nu pentru că Dumnezeu vrea ca acela să moară, ci pentru că el ne respectă liberul nostru arbitru. Și liberul nostru arbitru nu este întotdeauna condus numai spre bine.

Ortodocșii sunt purtătorii lui Hristos prin Sfânta Euharistie, prin Sfântul Botez și prin Sfintele Taine, în general. Un creștin, fiind purtătorul lui Hristos, implicit îl are model de viețuire pe Hristos. El a spus: „Învățati-vă de la Mine că sunt Blând și Smerit cu Inima” sau ne spune „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. Iisus Hristos ne spune clar că nu ne putem mântui decât dacă îl avem pe El. Și cum îl avem? Îl putem dobândi prin Sfânta rugăciune, făcută simplu și cu inima deschisă, prin curățirea inimii de patimi, de răutate, mânie, viclenie, ură, invidie, cleveteală, mândrie.

În inima murdară Hristos nu va intra și, de va intra, îndată va ieși. Inima curată este lăcașul Preasfintei Treimi, care lucrează în noi virtuțile cele mai frumoase, smerenia, bunătatea, blândețea, iubirea față de toată creația lui Dumnzeu, om, animale, natură. Fiind creștin, nu ai cum să te porți cu ură și răutate. Cel mai greu este să acceptam că suntem în rătăcire și să nu mai încercăm să ne dăm argumente că NU greșim. Suntem ispitiți în fel și chip de întunericul deghizat în falsă lumină. Dacă credem în existența lui Dumnezeu, atunci nu putem să nu credem și în existența diavolului și, cum biblia ne spune, „toți idolii neamurilor sunt demoni”, iată și pe cel de-al doilea stăpân.

Câți dintre noi nu am fost mândri de o reușită ? Câți dintre noi nu am fost învățați să avem spirit de competiție, să fim primii prin propriile noastre forțe? Câți dintre noi știm că fără voia lui Dumnezeu nu se întâmplă nimic ? Câți dintre noi știm că mândria este o greșeală, este un păcat ? Cel ce reușește ceva pentru care a depus mult efort se va uita la ceilalți cu mare mândrie, de la înălțimea reușitei. Cei ce reușesc să câștige bani mulți ajung aroganți și zgârciți. Acela ce va reuși să slăbească, se va uita cu dispreț la grași. Acela ce va reuși să se lase de fumat va întoarce nasul disprețuitor față de cel ce încă își păstrează viciul. Reușita poate fi mai rea decât păcatul însuși dacă ne lipsește educația spirituală iar reperele noastre emoționale pot fi dărâmate în așa fel încât ne pot umple sufletul de venin.

Cărarea iubirii se îngustează când ne uităm la ceilalți cu dispreț. Când sufletul nu este pregătit să primească reușita cu modestie și cu recunoștință față de divinitate, aceasta ne poate arunca în abisul înfricoșător al patimilor sufletești. Mândria rămâne mândrie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă viața te poartă pe cărările reușitei, nu privi cu dispreț la nereușitele altora, nu aprinde fitilul orgoliului tău pentru că reușita este capacitatea ta de a înțelege viața. Bucură-te de reușitele tale cu smerenie și taci. Orice mândrie, îngâmfare, aroganță, vulgaritate, dispreț, rea dispoziție este de la diavol, nu numai omorul, lovirea, furtul minciuna.

Din momentul în care înțelegem învățătura lui Iisus Hristos lucrurile se pot îndrepta cu spovedanie, cu Sfânta Împărtășanie, cu rugăciune și Sfântul Maslu. Hristos nu afirmă că nu mai sunt alte căi, în afară de Ortodoxie, pentru mântuire, nici Sfinții Părinți nu afirmă că nu mai sunt alte căi. Dar, Sfinții Părinți spun că Ortodoxia e cea mai simplă metodă de a te mântui, mai exact, să faci parte din sânul Bisericii, să te împărtășești și să te spovedești asumându-ți greșelile, păcatele, căindu-te pentru ele și, nu în ultimul rând, să înveți din scrierile Sfinților Părinți, pentru a primi ajutor.

Privește-L pe Hristos cu ochii Apostolilor. Hristos poate fi privit în moduri diferite. Poate fi privit cu ochii Apostolului Ioan, dar poate fi privit și cu ochii lui Iuda. Dar este important să privim cu ochii Apostolilor. Deci, cu ochii martorilor. Putem să-L privim prin ochii Sfântului Apostol Ioan, care era fascinat de el și se comporta ca un copil de sincer. Putem să-L privim prin ochii Sfântului Pavel, care învăța cele drepte și adevărate. Putem sa-L privim prin ochii Prea Curatei Sale Maici, suferind pentru copilul său. Prin ochii Sfintei Maria Egipteanca, sfânta care s-a nevoit toată viața pentru păcatele sale. Deci, prin multe feluri îl putem privi și totuși toate la fel, „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13,35).

Ce trebuie să învățăm de la duhovnic ? Ce învățăm din catechism ?
Care este cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului în viață ?

Este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preț pentru el ca mântuirea sufletului, după cuvântul Mântuitorului, care zice : „Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată și-și va pierde sufletul său ? Sau, ce va da omul, schimb pentru sufletul sau ?” (Marcu VIII, 36-37).

Dar ce este mântuirea ?

Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Dumnezeu. Ea ne-a fost făcută cu putință de întruparea, jertfa și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc, cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune. De mântuire se poate împărtăși orice om, căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului” (I Tim. II, 4).

Trebuie mai întâi să ne învețe ce sunt ispitele de la diavol, cum să ne lepădăm de cel rău și să încercăm să facem binele din dragoste față de semeni. Iubirea, asemenea cu iubirea lui Hristos pentru noi și smerenia pe care ne-a arătat-o presupun desăvârșire.

Duhovnicul trebuie să ne facă să înțelegem ce înseamnă a fi creștin. A fi creștin înseamnă să faci faptele celui după care ți-ai luat numele, adică faptele Domnului Hristos. Dacă faci faptele altcuiva atunci ești al aceluia. A fi creștin nu înseamnă să reciți din Scriptură, nu înseamnă să umbli cu citate din Sfinți la gât, nu înseamnă să dăscălești pe cei ce au altă credință când tu însuți n-ai pus început bun mântuirii tale. Iar începutul bun e chiar smerenia, așa cum și începutul lucrării Mântuitorului a fost tot smerenia, prin nașterea sa în iesle. Dacă Dumnezeu însuși s-a smerit pe sine atât, noi nu suntem în stare să lepădăm mândria noastră și să ne smerim la rândul nostru?

Ce înseamnă a fi smerit?

A fi smerit nu înseamnă să taci, ci să spui doar ceea ce trebuie, când trebuie, cum trebuie, cât trebuie și cui trebuie:

  • ceea ce trebuie – trebuie să spui ceea ce îi este de folos aproapelui. Dacă ceva din vorbele noastre nu-i folosește, atunci e mai bună tăcerea.
  • când trebuie – spui ce ai de spus atunci când știi că ești ascultat, adică ai de partea cealaltă măcar o fereastră deschisă, dacă nu o ușă. Dacă urechea celuilalt e închisă n-are rost să începi discuția.
  • cum trebuie – întotdeauna vorba trebuie îmbrăcată în blândețe, înțelepciune, iubire, așa pătrunde mai ușor la inimă. Inima trebuie să fie ținta, nu rațiunea.
  • cât trebuie – aici, majoritatea facem abuz. Fiecare are impresia că dacă ultimul cuvânt e al lui atunci viziunea sau interpretarea lui rămâne ca fiind cea valabilă și acceptată. Nimic mai fals și mai periculos decât o atare impresie.
  • cui trebuie – aici e important să știi dacă preopinentul nu cumva dorește el să te convertească la viziunea lui. Dacă e așa, atunci te chinui degeaba, pentru că el poate fi mai ferm convins de viziunea lui decât tine.

Duhovnicul trebuie să ne învețe că a fi creștin înseamnă să nu te separi nici o clipă de Hristos, să știi că în toate, în tot ce faci, este cu tine. Chiar și atunci când greșești, este cu tine și te ajută să îndrepți ce ai greșit, să știi că adevarata ta casă este Împărăția Cerurilor și să faci tot posibilul, în tot ceea ce faci, pentru a o oglindi pe acest Pământ. Să fim purtători ai dragostei pentru Dumnezeu, pentru semenii noștri și pentru toate ființele vii. Să fim capabili să-l vedem pe Mântuitorul nostru în toți semenii noștri și în primul rând în noi înșine.

Dacă am înțeles ce înseamnă să fim creștini și care este scopul vieții pe acest Pământ înseamnă că am înțeles rolul spovedaniei, Sfânta Împărtășanie și Tainele Bisericii.

Ți-a placut articolul?

Lasă un răspuns